- Easybox gratuit pentru comenzi peste 250 LEI
Fotbalul, cel mai iubit sport din lume, a adunat în 2023 3.5 miliarde de fani în jurul televizoarelor sau pe stadioane, conform Worldatlas. Campionatul European recent încheiat a atras, conform UEFA, peste 5 milioane de fani care au participat la meciuri în Fan Zone.
Turneul a fost urmărit din fața televizoarelor de peste 5 miliarde de oameni iar pe stadion au fost prezenți 2.6 milioane de spectatori. Finala UEFA Champions League din 2023 a avut un total de 450 de milioane de telespectatori, de peste două ori mai mult decât finala Superbowl! Fotbalul este un fenomen global care atrage milioane de oameni, atât pe stadioane, cât și în fața televizoarelor, care generează emoții și care contribuie la formarea identităților individuale și colective.
De ce (ne) iubim fotbalul într-atât încât, fiind un sport ale cărui baze s-au pus la jumătatea secolului al 19-lea în Marea Britanie și care s-a dezvoltat în perioada Revoluției Industriale, să devină cel mai popular sport din Europa? Ba chiar până în America Latină sau Africa.
În cele ce urmează o să încerc să explic motivele pentru care miliarde de oameni urmăresc sau iubesc fotbalul. Nu voi avea o abordare istorică a subiectului, ci mă voi concentra pe mecanismele mai subtile care îi determină pe oameni să urmărească acest joc global.
Pe de o parte, putem spune că fotbalul a devenit mai mult decât un sport, transformându-se într-o confruntare ritualică între națiuni.
Pe de altă parte, fotbalul funcționează ca un mediu prin care oamenii se sincronizează cu societatea globală. Așa cum afirmă și Koen Stroeken, fotbalul acționează ca o lupă care le permite oamenilor să vadă anumite mecanisme sociale îndeaproape. Meciurile intense, pasiunea de pe teren, victoriile norocoase, înfrângerile ghinioniste, eforturile răsplătite și organizarea jocului… Toate acestea sunt elemente identificabile și la nivelul societății.
La fel de bine, există autori care spun că fotbalul nu este cu nimic mai diferit de alte forme de entertainment. Susțin că răspunsul la întrebarea – de ce iubim fotbalul? – are o explicație simplă, lipsită de profunzime. Adică nu este nimic altceva decât o modalitate prin care oamenii se desprind de conflictele vieții cotidiene. Că este doar o perdea de fum care îi împiedică pe oameni să vadă mecanismele prin care masele sunt manipulate. Cum că fotbalul creează false fantezii care compensează problemele cotidiene și care formează iluzia de apartenență. În cele ce urmează, argumentăm contrariul.
Totuși, fanii fotbalului nu sunt o masă inactivă, desprinsă de societate, altfel cum s-ar justifica participarea acestora la proteste? Cum am putea explica mesajele politice care apar pe stadioane, cum explicăm conștiința politică a acestora? Să ne amintim de protestele din 2012 din Piața Universității la care au participat grupări de ultrași ale echipelor bucureștene.
În Egipt, în timpul revoluției din 2011, fanii lui Zamalek și Al Ahli au ieșit în stradă. Împreună cu protestatarii și au ocupat Piața Tahrir, centrul demonstrațiilor. Și pe stadioanele din Europa vedem adesea mesaje politice afișate de fani. Cel mai des întâlnite sunt mesajele împotriva fotbalului modern, prin care fanii contestă comercializarea fotbalului. Motivul? Fanii argumentează că sunt tratați ca niște simpli consumatori și că fotbalul a devenit un simplu produs. Fotbalul este o formă de divertisment, dar nu putem spune că acționează ca un „opiu al maselor”. Cel puțin nu cât timp fanii demonstrează conștiință politică și sunt implicați social, indiferent de modul prin care se manifestă.
Antropologul francez Christian Bromberger spune că fiecare meci de fotbal între echipe din orașe, regiuni sau țări rivale se transformă într-un război ritualic. Războiul ritualic include cântece, bannere, torțe, fumigene, petarde. Suporterii sunt împărțiți în brigăzi sau legiuni și discută în termeni de „ei versus noi”. Oamenii ajung să se identifice cu o echipă, fie ea echipa locală, națională sau chiar străină! Pentru că acestea sunt văzute ca simboluri ale unor moduri colective de existență, nu atât de mult prin modul în care joacă. Mai degrabă, prin stereotipurile proiectate asupra echipei, prin tradiția echipei sau tradiția locală.
Istoricul Eric Hobsbawm susține că ușurința prin care fiecare individ se poate identifica cu națiunea face din sport mediul prin care sentimentele naționale pot fi reproduse. Asta deoarece comunitatea imaginată de milioane de oameni este proiectată cu ușurință într-o echipă de 11 oameni. Fotbalul va crea o legătură între valori locale și valori universale, echipa devenind un standard ideal al unui colectiv. Bromberger mai spune că fotbalul poate concretiza cele mai profunde sentimente ale oamenilor despre lume. În concluzie, fotbalul devine o rețea complexă de identități diferite.
Să ne întoarcem la partea ritualică. Un meci de fotbal presupune un spațiu bine definit cu repere temporale clare. Are un program de ceremonii ciclice și cunoscute, cu anumite gesturi, obiecte, simboluri. Meciul este delimitat simbolic de viața cotidiană, întrucât în timpul meciului ierarhiile și anumite norme sociale se suspendă. În timpul meciului se creează un simț de comunitate care, uneori, lipsește din viața cotidiană. Oamenii se îmbrățișează la goluri, fac gesturi asemănătoare, cântă aceleași cântece și discută cu oamenii din jur. Chiar dacă nu se cunosc, se înțeleg dintr-o privire.
Așadar, cele 90 de minute ale meciului de fotbal reprezintă o delimitare simbolică de cotidian, ierarhii, moduri de manifestare, emoții. Pe de altă parte, reprezintă o trecere spre un spațiu care presupune valori, simboluri și emoții diferite. Putem asemui această tranziție cu ceremoniile religioase, fără să includă un sistem de credințe, ci unul de relații stabile. Fanii sunt obligați să participe la ritualul meciului de fotbal, trebuie să respecte normele și regulile meciului.Iar pe de altă parte, participând și respectând aceste reguli și norme ajută la suspendare anumitor frici, anxietăți. Participarea la meci le permite acestora să se simtă parte a un grup comun și, mai mult, a unui viitor comun.
Cum bine subliniază Bromberger, fotbalul nu ne promite un viitor sclipitor, ci reprezintă o viziune profundă asupra vieții cotidiene. Ne arată identitățile pe care le împărtășim și care ne modelează societățile. Meciul de fotbal include elemente precum competiția, performanța, șansa, și ne permite să observăm atât progresul indivizilor. În aceeași măsură, prezintă progresul colectiv al unei echipe. Toate aceste elemente sunt în același timp prezente în societate, și deci oglindite în meci.
Putem spune așadar că meciul de fotbal este o simulare, într-un spațiu bine definit, al cotidianului. Ceea ce ne atrage la această simulare este, totodată, imprevizibilul din jurul acestuia. Chiar dacă din punct de vedere ritualic, cunoaștem elementele, știm regulile meciului și normele din jurul meciului de fotbal, modul în care acesta se derulează este de fiecare dată diferit.
O vorbă de duh din fotbal spune că niciun meci nu seamănă cu altul. Astfel, participăm mereu la un ritual definit dar executat diferit de actorii de pe stadion – jucători, antrenori, suporteri. Actorii la rândul lor se schimbă constant, idoli apar și dispar, asemeni echipelor, exact ca în cotidian. În fond, meciul de fotbal ne arată cât de incertă este lumea în care trăim și cât de efemere sunt valorile oamenilor.
Meciul nu este o modalitate de a fugi de realitatea cotidiană. Este un spațiu simbolic care le permite oamenilor să se simtă parte a unui grup social. Meciul de fotbal presupune participarea ritualică la un eveniment imprevizibil care permite atât observarea cât și contestarea mecanismelor sociale care nu se înscriu în valorile grupului format pe stadion. Fotbalul este o lume care se desfășoară în doar 90 de minute, dar care lasă urme adânci în mintea noastră. Așa ajungem, de fapt, să-l iubim pentru totdeauna.
Articol scris de Rareș Rădoiu.
